Artistul poporului Filimon Trebo, mare pictor de portrete ale vremii și colecționar de cești de cafea, se trezea în fiecare dimineață foarte ciufut. Din aces...t motiv ieșea imediat din casă și mergea peste drum la braseria Corso să prinză rând la șvarțul negru făcut de papa Finkelstein pentru că șvarțul ista, spunea el, îl făcea om și mai ales îl ajuta să simță omul mai bine atunci când avea de făcut un portret. Dacă se trezea mai târziu și nu mai prindea șvarțul cel bun, toată ziua era un nefericit și un ursuz și se certa nespus cu doamna Trebo de la orice mic lucru. De asta, papa Finkelstein îi oprea mereu într-un ibric de aramă porția special pentru maestru Trebo. Așa că atunci când s-au pus cu târnăcoapele să dărâme zidurile de la Corso, în 23 aprilie 1939, Filimon Trebo a lăcrimat puțin bând o ultimă ceașcă de șvarț neprețuit și și-a privit soția în ochi. Urma o viață grea. La câteva luni doamna Trebo și-a luat lucrurile și s-a mutat definitiv din București, iar portretele făcute de maestrul se spune că nu au mai avut de atunci claritatea și șpilul cu care îi obișnuise pe mușterii.

Când Constantinos a intrat prima oară în portul Sulina cu goeleta plină de grăunţe habar n-avea că farul pe care îl construiau turcii în acel an acolo, o ...să îi schimbe viaţa. În fiecare toamnă grecul îşi dădea întâlnire la far cu o femeie. De fiecare dată alta, că, slavă cerului, avea balta peşte. Prima a fost o rusoaică trupeşă, au urmat o lipoveancă care mirosea mereu a borş de peşte, o italiancă ochioasă şi vorbăreaţă, o turcoaică din saraiul unui paşă, o româncă, o grecoaică, o guvernantă nemţoaică, o franţuzoaică  şi o cameristă poloneză. Şi de la fiecare Constantinos a avut câte un plod. Aşa că în anul în care s-au început lucrările la construcţia Palatului Comisiei Europene a Dunării, cei 9 feciori ai grecului s-au cunoscut pe şantier, iar Constantinos s-a putut lăuda că e primul care a pus o cărămidă la baza unui oraş cosmopolit european.