Nu am putut găsi niciun produs în această categorie.
- Frumușel cățel aveți, zice Acsente cocoanei după un moment de tăcere; da’needucat! Acsente Tambur e conductor d...e tren și ține la curățenia din vagoane ca la ochii din cap - poți să lingi pe jos de curat ce e. Și aici, poftim, o doamnă cu o potaie plină de noroi pe picioare care lasă urme în tot compartimentul! Dar cucoana nici că-l bagă în seamă; îi întinde biletul la control și sporovăiește în continuare cu amica ei. Da’ nu-i nimic, că are el ac de cojocul călătorilor nesimțiți. După ce a văzut piesa lui Caragiale, Bubico, a știut că-i învățătură de la Dumnezeu. Așa au început să zboare peste geamuri bunurile nesimțiților - peruci, pălării, genți de voiaj, chiar și un buchet de mireasă din care cădeau petale. Disparițiile se întâmplau în tunelul de la Mestecăniș, 1622 de metri de beznă. După ce le controlează biletele, consultă ceasul de la jiletcă: mai are o oră până la Mestecăniș. Are timp să-și facă un ceai de tei, să-i mai astâmpere emoțiile. Și începe să simtă în stomac furnicăturile unei premiere: câini nu mai aruncase pe geam.
Ravisanta Constanța Bâtlan își privea cu pasiune soțul, care căuta vântul câștigător pentru întâia oară în umbra Vezuviului.... Însă și Constanța era ținta unor priviri și, pe deasupra, dintre cele mai nobile. Proaspăt înscăunat peste juma de mapamond și aflat în trecere cu ibovnica la bordul navei Nahlin, al optulea Edward al briților o privea uimit pe soția timonierului român - Constanța era copia fidela a amantei lui, zici că erau gemene. Cugetarea fu de scurtă durată: „Nu știi când ai nevoie de-o piesă de schimb”. Povestea idilei ce a urmat, deși ancorată în tăcere, tot și-a croit drum către iscoadele vremii. Iar de acolo, taman la urechile premierului Tătărescu. Pe cât de informat, pe atât de diplomat, acesta i-a propus regelui un acord ca între gentilomi: discreția sa în schimbul navei regale. Așa a ajuns Nahlin să înceapă o nouă viață pe valurile Dunării, rebotezată cu simț romantic „Luceafărul”.
Însuflețit de pasiunea pentru trenuri încă din fragedă pruncie, Agamiță Aburescu fu mândru nevoie mare să ajungă mânuitor de lo...comotivă. Și nu oricare locomotivă, ci însăși falnica săgeată a legendarului Orient Express, spre îndoiala consătenilor săi din Ferchezui, de la care nu primise nicicând prea multe sorți de izbândă. Ca să le plătească lipsa de crezare, cu fiecare trecere a trenului prin sat, mereu în miez de noapte, Agamiță suna cu năduf din trâmbițe, spre a-și vesti prezența. Fapt ce nu-i mânia atât de mult pe ferchezuienii treziți din somn, cât îi stârnea să-și redescopere consoartele pe subt așternuturi. Nici bine nu trecură 9 luni de la debutul rutei, când Agamiță întâlni un titlu straniu în jurnalul vremii, cum că natalitatea micului său Ferchezui cunoscuse o creștere răsunătoare. Ba mai mult, nu mică-i fu mirarea când poștașul Gării de Nord îi înmână o depeșă, ce vestea cu economie de litere: hai acasă + ai surioară.